Design-ul spațiilor de bibliotecă de la noi poartă mai mereu semnele lipsei de fonduri și, de ce să nu recunoaștem, de interes. Această lipsă duce la rândul ei la crearea de spații noi care încă de la inaugurarea par clasice (ca să nu spun vechi). La inaugurarea noului sediu al Bibliotecii Naționale speram să fiu uimită de design-ul spațiului nu doar de măreția lui. Eu una încă mai aștept imagini în acest sens de la Biblioteca noastră Națională…

Până atunci însă mă gândeam că nu ar strica, în măsura în care aflăm de arhitecți îndrăzneți autohtoni, să postăm câte ceva despre ei, în speranță că, atunci când va trebui să redecorați spații din bibliotecile voastre, veți îndrăzni măcar să le cereți o părere. Nu de alta însă și arhtecții sunt interesați să își încerce mâna în spații publice interactive.
Eu am aflat recent despre Robert Marin. Recunosc că nu am am fost deocamdata în nici unul dintre spațiile decorate de el însă din ceea ce puteți vedea în acest reportaj (Experimentalismul, un alt mod de a vedea designul în România) și în filmul de mai jos, cred că ar putea contribui cu mare succes la un spațiu de bibliotecă pentru adolescenți, copii, la o mediatecă s.a.
Preocupați de seviciile noi pe care le oferim nu trebuie să uităm niciodată că pentru a asigura succesul unui serviciu pe termen mediu, avem nevoie ca oamenii să intre și apoi să revină în bibliotecă. Un spațiu care intrigă, hrănește curiozitatea și binedispune face orice invitație mult mai interesantă.
Sursa imagine: Restaurant Phill / Robert Marin, Andrei Rotariu, Mihnea Vieru, Mircea Adrian Mihai / Foto: Cosmin Dragomir
Robert Marin – arhitect, designer interior from StyleReport on Vimeo.
Comentarii recente