Sondajul online – răspunsurile obţinute (sinteză – formă prelucrată/sistematizată – formă brută/integrală)
14/10/2010 in Uncategorized
· Trecând peste “crimele” sondajului, comentariile făcute chiar merită parcurse. Multe din ele oferă un bogat material de reflecţie.
· Nu cred că mai e cazul să spun că aceste comentarii reprezintă punctul de vedere al celor care le-au formulat nu al meu, care doar le-am sistematizat.
· Faţă de implicarea pe forumuri şi bloguri participarea a fost mai intensă pe această cale. Poate că instrumentul chestionarului online ar putea fi luat în calcul de asociaţiile profesionale. (Tot trebuie spartă gheaţa cândva…)
· La început, când am pus întrebarea „Ai o propunere legislativă, ce faci cu ea?”, nu aveam altă idee decât că o trimiţi la asociaţii. Apoi, că scrii pe bloguri. În cele din urmă, am crezut că am găsit o soluţie: te baţi până în pânzele albe! Dar asta s-a dovedit catastrofal. Am aflat că sunt proastă/ignorantă (bine, asta ştiam), agresivă, manipulatoare/malefică (asta nu ştiam!).
Şi atunci stau şi mă întreb: în situaţia dată, ce trebuia să fac? Dacă am avut o idee, bună, rea, aiurea, cum o fi fost, ce trebuia să fac?
v a. Să mă adresez cuiva competent care să facă un chestionar ştiinţific? Mi-ar fi făcut?
v b. Să mă duc pe cale ierarhică? La care treaptă murea?
v c. Am vaga bănuială că trebuia să o ţin pentru mine.
(Aş putea face un sondaj de opinie pe această temă… Oh no, not again!)
· Aşa, am pierdut nişte nopţi, nişte bani – că nu am sesizat de la bun început, deşi scrie pe site: după 100 de răspusuri, Survey mi-a zis că trebuie să dau ~19 euro, dacă vreau să colectez răspunsuri mai departe, şi, cum nu mai puteam da înapoi… aviz amatorilor! Totuşi consider că a fost o experienţă îmbogăţitoare pentru mine şi cred că aşa a fost pentru toţi cei implicaţi. O lecţie despre dialog, democraţie, profesionalism, manipulare, sondaje de opinie online şi multe altele. Eu mi-am învăţat lecţia.
· Ar trebui să trimit acest mesaj şi pe biblos dar nu mai încerc. Pe cel de dinainte, Rezultate finale sondaj online (7-30 septembrie 2010) – detalii, l-am trimis de două ori, în aceeaşi zi, şi nu mi-a apărut. Uneori lista face figuri. Sper să ajungă la cunoştinţa celor interesaţi şi de aici.
Toate materialele legate de comentarii pot fi văzute în documentele grupului Cine poate fi bibliotecar în România?, adică:
· Sinteza sintezei, pentru cei care au timp mai puţin şi interes mai mic.
· Sintezele răspunsurilor pentru fiecare întrebare în parte şi fişierele integrale cu toate răspunsurile, sub titluri sugestive.
Vă mulţumesc!
Nu exista articole relationate.

Marin Pruteanu said on 14/10/2010
Pentru cine vrea sa vada acelesi documente online, doar rezumatul si raspunsurile sistematizate, fara sa descarce fisierele, aici va las legaturile catre vizualizator:
Rezumat comentarii
Raspunsuri intrebarea 1
Raspunsuri intrebarea 2
Raspunsuri intrebarea 3
Raspunsuri intrebarea 4
Marin Pruteanu said on 14/10/2010
Antonia, ai aici material sa publici un studiu serios. Cred ca o sa faca istorie sondajul asta atat prin numarul mare de respondenti cat si prin comentariile obtinute si chiar prin temele insasi de dezbatere. Mie mi se pare destul de profesionist facut si prezentat sondajul. Ce studii spuneai ca ai in afara de biblioteconomie?
)
Nu am timp sa aprofundez, dar as vrea sa fac o remarca:
Cele mai multe raspunsuri negative au fost la intrebarile 1 si 4 iar cei care au dat raspunsuri negative au fost si mai radicali in comentarii
Mi se pare ca exista doua tensiuni importante:
Prima, intre cei cu formatie de specialitate si cei cu o formatie diferita. Vad un paradox aici: daca biblioteca atrage specialisti din alte domenii, deci e un loc de munca acceptat si dorit dupa terminarea studiilor, de ce facultatile de biblioteconomie nu au capacitatea sa atraga tineri suficienti si cu bune rezultate pentru a-i forma pentru aceste locrui de munca. Din cate stiu biblioteconomia nu era intre preferintele tinerilor aspiranti la studii superioare ceea ce inseamna ca predictibilitatea ca cei care alegeau biblioteconomie sa aiba un randament academic bun era redusa.
Cealalta tensiune este intre cei care doresc o diferentiere taxonomica intre studii superioare si medii si cei care vor sa profite de nediferentiere. Cum spunea Ioana in textul pe care il pregateam pentru revista: “rămân (dupa 1989) ca repere luminoase mulți dintre foștii absolvenți ai vechii Școli postliceale de biblioteconomie de doi ani”. Asta nu inseamna neaparat mediocritate, dar o anumita atmosfera de stagnare si inadaptare. Important nu este ceea ce invoca ei ca au sarcini multe ca de bibliotecar cu studii superioare ci ca in anumite locuri au devenit insuperabili. Trebuie avut in vedere si faptul ca din totalul respondentilor, bibliotecile universitare, academiei si nationala reprezinta numai vreo 14%.
Bun, toate comentariile sunt un deliciu si un document extraordinar, iar observatiile tale pe marginea lor sunt foarte pertinente.